Apa, nutriția și mișcarea – Cumpana

Apa, nutriția și mișcarea

Dintre toate lichidele, apa este singura care hidratează organismul începând de la nivel celular. O hidratare adecvată este esențială pentru buna funcţionare a celulelor nervoase, astfel că atunci când suntem optim hidrataţi, neuronii sunt alimentaţi cu nutrienţi şi sânge oxigenat, iar creierul funcţionează la parametri normali. Chiar și în cazul unei deshidratări ușoare, capacitatea de concentrare poate fi semnificativ afectată, iar o deshidratare mai puternică  poate afecta abilităţile de înțelegere a informaţiei şi memoria de scurtă durată. Un aport optim de lichide este important pentru reglarea tensiunii arteriale, pentru o digestie și o absorbție optimă a nutrieţilor din tractul digestiv. O digestie bună și o funcționare eficientă a tuturor sistemelor din corp ajută la gestionarea optimă a greutății corporale.     

Apa este vitală și pentru funcţionarea rinichilor ajutând la eliminarea deşeurilor şi a substanţelor nutritive în exces prin urină. De asemenea, apa are o acțiune de lubrifiere a articulaţiilor, ajută la formarea lichidului sinovial şi prezervă activitatea normală a muşchilor.

Atunci când transpirăm la sală, muşchii pierd apă, iar când nu dispun de suficientă apă, obosesc. Aşadar, pentru o doză de energie în plus, trebuie să bem apă pentru a finaliza cu succes exerciţiile.

Dacă dorești să afli mai multe despre beneficiile consumului de apă în diverse situații nu ezita să ne întrebi.